Ce se întâmplă când un ochi nu doar privește, ci devine chiar lucrul pe care îl admiră? În acest tablou, un ochi uriaș s-a transformat într-o oglindă a cerului.
În interiorul său, apa albastră și adâncă reflectă perfect o zi senină. Soarele (sau poate luna?) stă sus pe cer, iar norii albi și pufoși plutesc atât în văzduh, cât și pe suprafața apei. Totul este înconjurat de o ramă întunecată, ca și cum am privi această lume magică printr-o fereastră secretă sau chiar printre gene.
Este un tablou despre cum purtăm în noi frumusețea pe care o vedem în lume. Uneori, cele mai frumoase peisaje sunt cele pe care le păstrăm în suflet.
Pensula Evei 
Lasă un comentariu